Un nou studiu internațional sugerează că apa de pe Lună s-a acumulat treptat, de-a lungul a miliarde de ani, mai degrabă decât printr-un singur eveniment major. Cercetătorii, printre care Paul Hayne de la Universitatea din Colorado Boulder, au publicat rezultatele în revista Nature Astronomy. Descoperirea vine să ofere o nouă perspectivă asupra misterului apei lunare.
Acumulare lentă, nu explozie
Observațiile din misiunile NASA și din alte surse au indicat prezența apei în cantități considerabile pe Lună, în special sub formă de gheață în craterele umbrite din apropierea Polului Sud lunar. Modul în care această gheață a ajuns acolo a reprezentat o întrebare cheie pentru oamenii de știință. Noile cercetări sugerează că apa nu a fost adusă de un singur eveniment major, cum ar fi impactul unei comete gigantice.
„Se pare că cele mai vechi cratere ale Lunii au și cea mai multă gheață”, a declarat Hayne. Această observație înclină balanța spre o acumulare continuă de apă, pe parcursul a 3 sau 3,5 miliarde de ani. Studiul exclude, cel puțin parțial, ipoteza unui singur eveniment catastrofal ca sursă principală de apă.
Potențialul „Minei de AUR” Lunare
Prezența apei pe Lună prezintă un interes major pentru viitoarele misiuni spațiale. Apa ar putea fi o resursă vitală pentru astronauți, fiind folosită pentru apă potabilă sau pentru producerea de combustibil de rachetă, prin separarea atomilor de hidrogen și oxigen. Hayne a menționat că apa ar fi putut proveni din mai multe surse, inclusiv vulcani antici, comete, asteroizi sau chiar vântul solar.
„Prin vântul solar, un flux constant de hidrogen bombardează Luna, iar o parte din acest hidrogen poate fi convertit în apă pe suprafața lunară”, a explicat Hayne. Indiferent de origine, cercetătorii sunt convinși că gheața s-a acumulat în „capcanele reci”, craterele permanent umbrite. Acestea nu au văzut lumina soarelui de miliarde de ani.
Următorii pași în explorarea lunară
Pentru a înțelege mai bine modul în care s-a format apa, echipa a analizat istoria Lunii, utilizând date despre temperaturile de la suprafață. De asemenea, au folosit simulări computerizate pentru a evalua evoluția craterelor lunare. Cercetătorii au constatat că cele mai vechi și întunecate cratere sunt cele în care s-au observat cele mai mari cantități de gheață. Un exemplu este craterul Haworth, situat lângă Polul Sud, care a fost umbrit de soare timp de peste 3 miliarde de ani.
Este nevoie de observații mai detaliate și, cel mai important, de analize ale mostrelor de pe Lună. Hayne dezvoltă un instrument nou, numit Lunar Compact Infrared Imaging System (L-CIRiS), pe care NASA intenționează să îl trimită în apropierea Polului Sud lunar. „În cele din urmă, problema sursei apei de pe Lună va fi rezolvată doar prin analiza probelor”, a conchis Hayne.
