În anul 1853, Carol Davila, proaspăt absolvent al Facultății de Medicină din Paris, a fost numit șef al serviciului sanitar al armatei române de către domnitorul Barbu Știrbei. Dincolo de rolul său în domeniul medical, Davila a lăsat o amprentă profundă asupra organizării sistemului de sănătate și a învățământului medical din România. Dar, dincolo de realizările profesionale, cum era el, omul Carol Davila?
Un vizionar cu un temperament vulcanic
În 1857, Carol Davila a pus bazele Școlii Naționale de Medicină și Farmacie, împreună cu Nicolae Kretzulescu. Această instituție a pregătit primele generații de medici și farmaciști români, reprezentând un pas crucial în dezvoltarea sistemului medical românesc. Ulterior, în 1869, această școală a stat la baza înființării Facultății de Medicină din București, prima de acest fel din țară, instituție care astăzi îi poartă numele.
Constantin Argetoianu, apropiat al familiei Davila, a oferit o perspectivă asupra personalității complexe a acestuia. „Davila a fost desigur un mare organizator, un mare animator, un om de o inteligență aproape genială – dar în același timp, cum se întâmplă des în asemenea cazuri, un țicnit,” scria Argetoianu. Acesta descria scene în care Davila, copleșit de necazuri, își vărsa furia pe obiecte în timpul mesei sau se certa cu însoțitorii săi, abandonându-i pe stradă.
Frustrări și amărăciune spre sfârșitul vieții
Ana Racoviță, a doua soție a lui Carol Davila, a reușit oarecum să mai tempereze temperamentul său. Cu toate acestea, spre sfârșitul vieții, Davila s-a confruntat cu dezamăgiri și certuri, inclusiv cu prieteni apropiați precum Ion C. Brătianu și C. A. Rosetti, dar și cu regele Carol I. „Ingratitudinea omenească”, spunea Argetoianu, îl marcă, transformându-l într-o persoană mai retrasă și mai dominată de logoree.
Argetoianu a povestit despre stilul său unic de a relata evenimente, cu un farmec inegalabil, întrerupt doar de accese de furie. „Începea să strige numai când se poticnea de un nume antipatic și atunci țipa și da cu pumnul în masă de ne băga pe toți în răcori. Și se făcea stacojiu ca un rac”, își amintea Argetoianu.
Viața de familie și moștenirea lăsată
Casa lui Carol Davila, situată la poalele Dealului Cotroceni din București, reflecta o viață modestă, dar plină de evenimente. Argetoianu descria casa ca fiind „comodă, dar umedă”. Accesul în locuința lui Davila era o adevărată aventură, proprietatea fiind complexă și greu de delimitat. Atmosfera era animată de prezența fetelor lui, Elena și Zoe, dar și de diverse personaje care treceau prin casa doctorului.
Carol Davila a trecut la cele veșnice la 24 august 1884, dar faptele sale au rămas în istoria României.
