Discuțiile despre majorarea prețului biletelor STB și perspectivele de gratuitate pentru pensionari continuă să agite scena politică și administrativă a Bucureștiului. În timp ce oficialii evită clarificările, pe surse circulă intenții dubioase de a elimina gratuitățile pentru pensionari, fără a evalua, însă, complexitatea datelor implicate. Se vorbește, de exemplu, despre renunțarea la transportul gratuit pentru aceștia, fără a fi discutată în detaliu volumul de pensionari eligibili, costurile sau echilibrul bugetar necesar. În acest context, chiar și avocații poporului par să se afle sub presiune, neștiind exact pe ce se sudează această ecuație, ceea ce adaugă un aer de imprevizibil la decizii.
Lupta pentru eficientizare și limitarea corupției în sectorul transporturilor publice devine tot mai acută, însă soluțiile aparent simple, precum creșterea tarifelor, riscă să alimenteze doar conflicte și disfuncționalități extinse. În timp ce la nivel teoretic, Bucureștiul poate susține integral subvenționarea transportului de suprafață, practicile și bugetele orașului indică o altă realitate. Doar sectorul 3, o entitate estimată la circa 600 de milioane de euro, cheltuie anual peste 350 de milioane pe subvenții, bani care include și frauda sau pierderile generate de cheltuieli nejustificate sau corupție. În comparație, bugetul întregului oraș Brașov nu depășește 330 de milioane de euro, iar pretențiile de gratuitate pentru transportul în capitală par mai mult dorințe populiste decât soluții financiare viabile.
Balansul economic al transportului gratuit în Balcani a fost deja testat, iar rezultatele arată că decât să elibereze traficul, astfel de măsuri pot duce la colapsul infrastructurii. Experiențele din Belgrad demonstrează cât de fragile și costisitoare pot deveni aceste programe, dacă nu sunt susținute de politici complementare, precum taxe pentru intrarea în centru sau creșteri ale tarifelor la parcări. Jurnaliștii de la publicația sârbă Vreme au documentat chiar imploziile parcului auto al capitalei, care, odată eliminată sursa directă de venituri din bilete, își pierde calitatea de serviciu public fiabil, devenind o mare rigolă cu vehicule învechite și lipsă de întreținere. În plus, odată ce cetățenii renunță să plătească, aceștia devin mai degrabă beneficiari ai unui sistem social, decât utilizatori ai unui serviciu de calitate: “Ce pretenții să ai dacă-i ‘gratis’, ar putea întreba un oarecare primar populist?”
Problemele nu se opresc aici. În lipsa unui control riguros, modul de gestionare al companiilor de transport din Belgrad, aflat în subordinea administrației, a dus la fenomenul “caravanei”, în care autobusurile de pe aceeași linie ajung în stații la intervale de timp foarte scurte, subminând orice idee de predictibilitate și confort. În București, gestionarea defectuoasă a datelor și lipsa investițiilor în digitalizare și flote electrice fac ca situația să fie și mai gravă, fiind alimentată de birocrație și interese politice. Când transportul devine gratuit, responsabilitatea dispare, iar surfările din buzunarul public devin tot mai costisitoare pentru întreaga comunitate.
Dacă la Londra, gestionată de Transport for London, bani din bilete și abonamente merg spre un fond de dezvoltare, asigurând un serviciu de calitate, la București subvențiile sunt aproape exclusiv pentru “supraviețuirea” unei administrări supradimensionate și corupte. În timp ce capitala britanică plătește pentru modernizare, orașul nostru plătește pentru combustia unui sistem blocat, ce se auto-susține doar prin sinecuri și favoruri politice.
De altfel, ultima încercare a edilului Ciprian Ciucu de a impune un audit extern la societatea STB a fost blocată de Consiliul General, reflectând cât de rigidă și reticentă devine administrația locală la orice încercare de reformare reală. Deși primarul a anunțat că va solicita planuri de reformă de la actualii conducători ai companiei, realitatea arată că schimbarea nu poate veni de la aceia care au crescut și au menținut sistemul în starea sa actuală. Sindicatele și problemele structurilor vechi devin obstacole de netrecut, iar orice încercare de restructurare reală riscă să ducă la insolvența companiei, cu costuri sociale și politice uriașe.
În final, perspectiva pentru București rămâne incertă. Toate indiciile indică faptul că majorarea tarifelor sau eliminarea gratuităților nu vor rezolva problemele fundamentale, ci doar le vor amplifica. Rămâne de văzut dacă autoritățile vor putea găsi în sfârșit soluții inteligente și sustenabile, sau dacă capitala va continua să se scufunde în același cerc vicios, unde interesele politice, interesele financiare și incompetența devin cauzele principale ale haosului din transportul public local. Într-o situație atât de complexă, singura certitudine este faptul că orice decizie trebuie luată cu responsabilitate și în deplină cunoștință de cauză, pentru a nu transforma un sistem vital în o altă ruină administrativă.
