O nouă generație de antreprenori tech adoptă un stil de viață radical diferit față de imaginea clasică a celor care trăiesc pentru consum și petreceri fără limite. Într-o cultură în care succesul era adesea egal cu extravaganta și libertăți fără restricții, tinerii fondatori par să își aleagă, din contră, o viață austeră, controlată minuțios, pentru a putea atrage finanțări și a avansa în carieră.
Fenomenul a fost detaliat de publicația Futurism, care îl descrie ca pe o elită „monk mode”, un stil de viață dedicat în totalitate muncii și exercițiilor fizice, în timp ce distragerile precum relațiile intime, datingul sau socializarea sunt excluse, considerate distrageri inutile. Un exemplu reprezentativ este Mahir Laul, fondatorul Velric, care se concentrează exclusiv pe sală și muncă, refuzând compromisurile obișnuite ale tinerilor antreprenori. În același timp, în cercurile din ecosistemul startup-urilor, ritmurile de muncă extrem de solicitante și retorica „it’s time to build” justifică renunțarea la orice tip de echilibru personal, devenind aproape o normă.
Această „mania a muncii” se manifestă adesea prin programul de tip 996 – zece ore pe zi, șase zile pe săptămână – un standard antreprenorial românesc, adesea romanticizat online. Chiar dacă nu toți cei implicați îl urmează literal, presiunea de a fi „mereu în priză” devine un mod de a demonstra implicare totală. În această viziune, timpul devine cea mai valoroasă monedă, iar orice ieșire în oraș sau distragere a atenției este văzută ca o risipă de resurse.
Dar celibatul programatic devine, din ce în ce mai mult, o strategie deliberată. Annie Liao, fondatoarea Build Club, afirmă clar că „fiecare seară petrecută afară e timp pe care l-ai fi putut investi în startup”, iar aplicațiile de dating sunt considerate o distragere costisitoare pentru cei preocupați de performanță. Paradoxul constă în faptul că exact acele instrumente de industrializare a întâlnirilor devin, pentru această generație, simboluri ale pierderii de energie și atenție. Relațiile personale sunt transformate în componente strategice, utile pentru testarea produselor sau sprijin logistic, și privite ca un alt tip de KPI.
Un alt aspect care redefinește această cultură este convingerea că, pentru a fi competitiv, trebuie să controlezi nu doar timpul, ci și emoțiile. „Dacă nu poți controla piața, controlezi măcar calendarul și sentimentele” pare să fie motto-ul unui trend care privilegiază performanța în orice aspect al vieții, chiar și în cel personal. În această logică, pauzele sau momentele de odihnă sunt considerate inițial vinovate, iar renunțarea la ele un semn de dedicare supremă.
Impactul acestor practici nu se limitează doar la productivitate. Corpul și mintea au limite, iar rutina strictă, departe de a oferi beneficii pe termen lung, poate duce la burnout, izolare socială și chiar pierderea sensului. Multi dintre tinerii antreprenori privesc acum viața raționalizat, aproape clinică, ca pe un mod de a evita eșecurile, dar și de a controla cât mai mult din variabilele existenței lor. În timp ce pe rețele sociale se afișează cu succes și sacrificiu, în realitate această abordare poate duce, mai devreme sau mai târziu, la o stare de gol interior, de copleșire.
Poate cel mai îngrijorător aspect este perspectiva că, dacă pentru noii bogați viitorul înseamnă renunțarea la plăcerile care cândva defineau succesul, atunci încotro se îndreaptă economia emoțională a acestei generații? Într-o lume în care „a lucra din greu” a devenit o religie, echilibrul pare să fie ultima noastră prioritate. Ego-ul antreprenorial, înfrățit cu o obsesie pentru eficiență și control, riscă să transforme viața personală într-un simplu ROI, pierzând astfel sensul de bază al relațiilor și fericirii autentice. Și, chiar dacă această strategie poate ajuta la generarea rapidă de rezultate, adevărata provocare va fi să păstrezi, peste ani, ce ai construit în zbaterea prezentului.
