Conform Libertatea: Spp: de la umbra securității la jalon al siguranței naționale
Serviciul de Protecție și Pază (SPP), instituție cheie în peisajul siguranței naționale din România, și-a clădit existența pe rămășițele Direcției a V-a a Securității și a fost legitimat de valurile Revoluției din 1989. Parcursul său instituțional este marcat de o permanentă intersecție între interesele politice și dedicarea ofițerilor de carieră, dar și de crize de imagine, epurări interne și scandaluri de anvergură.
SPP a preluanat structurile fostei Direcții a V-a
Înființată oficial pe 7 mai 1990 ca Unitatea Militară 02150, sub egida Ministerului Apărării Naționale, noua structură a fost denumită inițial Unitatea Specială de Pază și Protocol. Aceasta a preluat, în mare parte, resursele umane, tacticile și infrastructura fostei Direcții a V-a din cadrul Departamentului Securității Statului (DSS). În perioada comunistă, Direcția a V-a era responsabilă de protecția lui Nicolae Ceaușescu și a înalților lideri ai Partidului Comunist Român. După desființarea DSS la finalul lui 1989, numeroși foști lucrători ai acestei direcții au fost reîncadrați în noua unitate de protecție. Ei au adus cu ei procedurile specifice, casele conspirative și logistica utilizată anterior, completând personalul din MApN și fosta Miliție. Ulterior, unitatea a fost reorganizată sub denumirea de SPP și plasată sub coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), primind atribuții extinse în domeniul siguranței naționale, inclusiv activități de informații.
Primele controverse și „frăția” Voicu
Primul director al SPP, Dumitru Venicius Iliescu, și-a început cariera militară în Armată, ajungând în centrul evenimentelor din decembrie 1989. A fost acuzat de revoluționari că ar fi dispus manevre ofensive cu transportoare blindate în Piața Universității, acuzații pe care le-a respins. După fuga lui Nicolae Ceaușescu, Iliescu și-a pus efectivele la dispoziția noii puteri, asigurând protecția membrilor Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN), în frunte cu Ion Iliescu. Această loialitate a fost recompensată, Iliescu având o ascensiune rapidă în grad militar.
Un personaj controversat apărut în acest context este Cătălin Voicu, fost ofițer SPP, care a devenit o verigă importantă între mediul politic, judiciar și cel al forțelor de ordine. După părăsirea structurilor de stat, Dumitru Iliescu și Cătălin Voicu au înființat o firmă de pază și protecție. Voicu a fost ulterior condamnat definitiv pentru trafic de influență, în urma unei rețele extinse de corupție.
Scandaluri și tranziții de conducere
Mandatul lui Nicu Anghel, al doilea șef al SPP, a fost marcat de scandalul de contrabandă „Țigareta II”, în care un subordonat direct a fost implicat în introducerea ilegală de țigări în țară. Deși Anghel a negat implicarea directă, înregistrarea unei discuții a sugerat o posibilă coordonare. A demisionat în 1998, iar ulterior s-a implicat în afaceri private.
Anghel Andreescu, numit după Nicu Anghel, a încercat să stabilizeze instituția după scandaluri, însă trecutul său legat de Trupele de Securitate a ridicat semne de întrebare. Mandatul său s-a încheiat brusc în 1999, fiind transferat la conducerea Jandarmeriei Române în urma confruntării de la Costești.
Neculai Stoina, un ofițer de carieră din MApN, a fost numit cu scopul de a profesionaliza SPP, dar reformele sale drastice au generat nemulțumiri interne.
Gabriel Naghi, un alt apropiat al lui Ion Iliescu, a condus SPP timp de cinci ani. Fidelitatea sa față de Iliescu a fost constantă, parcurgând o carieră militară și apoi una în aparatul de stat, inclusiv ca consilier de stat. Naghi s-a implicat ulterior în afaceri private și a fost implicat într-un scandal de plagiat, fiindu-i retras titlul de doctor.
Lucian Pahonțu, adus la conducerea SPP de Traian Băsescu în 2005, a devenit cel mai longeviv șef de serviciu secret din România. Cu un trecut în Trupele de Securitate, transformate ulterior în Jandarmerie, Pahonțu a condus unități de elită înainte de a prelua SPP. În 2018, a fost acuzat de implicare în spionaj, iar o analiză a tezei sale de doctorat a indicat indicii de plagiat. În ciuda acestor controverse, Pahonțu a continuat să conducă SPP, fiind considerat o figură influentă.
Sursa: Libertatea
