Conform Stiripesurse.ro: România se confruntă cu o criză energetică profundă, nu una apărută peste noapte, ci rezultatul logic al unui faliment administrativ, tehnic și de viziune pe termen lung. Argumentul invocat, conform căruia seceta ar fi principalul vinovat, este o lozincă simplistă, lansată de clasa politică, preocupată mai degrabă de viitoarele alegeri decât de siguranța energetică a țării.
Situația actuală este rezultatul direct al incompetenței, al birocrației excesive și al eliminării specialiștilor din sistem, amplificate de influența unor ONG-uri. De la regimul TRAIAN Băsescu, prin cel al lui KLAUS Iohannis, și până în prezent, contraselecția în promovarea personalului a condus la numirea unor persoane necalificate în funcții de decizie guvernamentală, inclusiv miniștri, secretari de stat și șefi de agenții. Energia este primul domeniu care a cedat sub presiunea acestor decizii eronate, iar alte sectoare ar putea urma.
Seceta reală și seceta de competență
Datele oficiale de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) indică o secetă pronunțată la nivelul bazinelor superioare și mijlocii, cauzată de deficitul de precipitații, temperaturi extreme și evapotranspirație. La intrarea în țară, la Baziaș, debitul Dunării este de aproximativ 1.400 m³/s, o cifră drastic mai mică decât media multianuală a lunii august, care este de 3.900 m³/s.
România dispune, pe hârtie, de 679 de baraje cu o capacitate nominală de 25,16 miliarde m³. Însă, doar 16 dintre acestea sunt poziționate pe Dunăre, restul de 663 fiind amplasate pe afluenți. Această fragmentare a resurselor de apă, utilizate multiplu, nu reprezintă o rezervă coordonată și disponibilă pentru sistemul energetic sau de alimentare cu apă. În plus, sub 15% din debitul Dunării provine din afluenții interni.
Peste această realitate naturală s-a suprapus colapsul capacităților alternative de producție pe cărbune și gaz, precum și lipsa facilităților de stocare. Reprezentanții politici au luat decizia de a închide masiv grupurile pe combustibili fosili, fără a dispune de soluții alternative viabile. Ideologia și obediența față de anumite directive au primat în detrimentul logicii și a interesului național.
Proiecte de sertar și decizii critice
Dezastrul energetic ar fi putut fi evitat dacă proiectele strategice nu ar fi rămas doar promisiuni electorale timp de trei decenii. La Centrala Nucleară de la Cernavodă, de exemplu, soluția reală și verificabilă ar fi fost dragarea permanentă și realizarea lucrărilor hidrotehnice definitive. Cu toate că au existat cel puțin trei proiecte în diferite stadii de execuție, inclusiv un proiect de aproximativ 200 de milioane de euro studiat între 2007 și 2013, toate au fost abandonate. Efectele exploziilor de adâncime și utilizarea barjelor ca improvizații nu au fost demonstrate tehnic.
În ciuda crizei, autoritățile au deblocat abia pe 6 august cele 402 posturi strategice din sistemul energetic, după ce blocarea anterioară a angajărilor a dus la imposibilitatea compensării ieșirilor naturale de personal. La Complexul Energetic Oltenia au fost desființate aproape 1500 de contracte de muncă doar în luna aprilie. Ulterior, conducerea Hidroelectrica a fost oferită unui individ acuzat de concedierile masive, o decizie absurdă în contextul actual.
O altă speranță a reprezentat-o utilizarea gazelor naturale, în special din zăcămintele din Marea Neagră. Dacă obținerea documentației și a avizelor pentru noile facilități pe gaz ar fi durat maximum un an, așa cum era normal, și nu 5-6 ani, prețul echipamentelor, precum turbinele pe gaz, nu s-ar fi triplat sau cvadruplat, transformând proiectele în investiții impracticabile.
Soluții de viitor contrare direcției actuale
Pentru a ieși din criza energetică, este necesară implementarea unor măsuri diametral opuse celor adoptate în ultimii ani.
Deblocarea investițiilor prin reducerea drastică a termenelor pentru obținerea avizelor tehnice de racordare, a avizelor de mediu și a autorizațiilor de construcție este esențială. Procedurile actuale necesită minimum un an și jumătate înainte de începerea oricărei lucrări.
Finalizarea proiectului hidrotehnic de la Bala și transformarea dragajului Dunării într-o activitate permanentă, nu una de urgență, ar contribui la gestionarea resurselor de apă.
Investiții masive în stocare și modernizarea rețelelor de transport sunt singurele capabile să preia șocurile din sistem și să asigure o producție diversificată.
Modificarea politicii guvernamentale prin stoparea extragerii a peste 90% din profitul companiilor de stat sub formă de dividende ar permite dezvoltarea și realizarea investițiilor strategice.
Analiza politico-psihologică a situației arată o lipsă de reacție concretă din partea decidenților. Toți foștii miniștri de resort se limitează la a da vina pe succesorii lor pentru situația actuală.
Domeniul Mediului, gestionat de Ministerul Apei și Pădurilor, se confruntă cu o subdimensionare drastică a personalului, cu doar 1-2 specialiști pe departamente cheie, complet blocați în birocrație. Problemele majore, precum cele de la Paltinu sau Praid, sunt deja vizibile, iar viitoarele dificultăți legate de alimentarea cu apă a orașelor dunărene sunt iminente.
Pierderea personalului calificat în învățământul tehnic, unde școlile nu mai produc specialiști în hidrotehnică și energetică, lasă infrastructura critică pe mâna unor persoane necalificate. Această situație este cu atât mai paradoxală cu cât se laudă o „Românie educată”.
Pe lângă toate acestea, blestematele de ONG-uri contribuie semnificativ la blocarea investițiilor în proiecte energetice și hidrotehnice majore, invocând protecția ecosistemelor, deși interesele par a fi altele.
Am închis ce funcționa, am blocat ce era necesar să fie construit, am alungat profesioniștii și am confiscat fondurile de investiții. Ceea ce vedem astăzi este doar nota de plată.
Sursa: Stiripesurse.ro
