Călătoria unui câine pe autobuz: o experiență plină de surprize și reflectii despre regulile sociale
Autobuzele sunt pentru mulți spații de tranziție, locuri unde diversitatea umană și propria lor com Yetică ies la iveală, iar pentru câinii precum Starr, devin curioase terenuri de experimentat și înțelegere. Născut aproape de marginea orașului, acest pui de câine a fost salvat în aprilie 2025, și, de atunci, recunoaște din instinct anumite situații, chiar și în mijloacele de transport în comun din București.
Așteptarea cu răbdare și obstacole neașteptate
Pentru Starr, autobuzul 343 de pe Șoseaua Fundeni reprezintă un simbol al răbdării și al răbdării frustrate. De fiecare dată când îl așteaptă, simte dacă nu chiar de la început, o tensiune în aer. “Se plângea că nu respectă programul, că programul minte”, zice el despre starea de nervozitate a stăpâniei sale. Și nu e de mirare, căci autobuzul acesta a devenit, pentru el, o “cușcă pe roți” lipsită de reguli clare, un vehicul al haosului, în contrast cu alte mijloace de transport unde totul decurgea mai ordonat.
Această percepție a întârziereii, deși pentru oameni poate părea mică, devine frustrantă pentru un câine conștient de ritmul vieții în oraș. Chiar dacă nu înțelege exact timpul, Star simte timpul care trece și, o dată cu el, anxietatea care însoțește așteptarea. Într-una dintre aceste momente, după o lungă perioadă de stat, se face aluzie la un adevăr subtil al cetățeniei moderne: în mijlocul mulțimii, regulile se pot încălca, iar respectul față de reguli pare să fie tot mai frail.
Un eveniment neașteptat, plin de tensiune și emoții
Momentul culminant îl reprezintă întâlnirea cu un individ care, fără motiv aparent, reacționează violent. După câteva minute de calm relativ, this man se uită la Starr și, brusc, ne scuipă. Pentru câine, experiența este total neașteptată și lipsită de sens: “Nu știam ce înseamnă asta, dar am simțit imediat că nu e de bine. Când te scuipă cineva, nu e ca atunci când plouă sau când cade mâncare pe jos. E ceva intenționat, e ca un mușcat fără dinți.”
Sunetele urâte, amestec de lătrat și stridență, adaugă o atmosferă de neliniște. Starr, conștient și de prezența stăpânului său, alege să rămână calm, chiar dacă în interiorul său se născolește neînțelesul și nedumerirea. “Un câine nu ocupă prea mult loc, deci nu pot să înțeleg dacă am făcut eu ceva ce nu trebuia”, pare să spună, fără să-și poată explica comportamentul agresiv al celui din autobuz.
Această experiență scoate la iveală o realitate dură: în societate, există oameni care nu suportă existența animalelor în spații publice, considerându-le o amenințare. La aproape un an de viață, Starr învață că în autobuz, ca în orice alt mediu social, nu totul poate fi controlat și că echilibrul fragil al relațiilor umane poate exploda brusc.
Întrebarea asupra legii și drepturilor animalelor
Ce e cu adevărat interesant în această poveste este mesajul subtil transmis de semnele vizibile din transportul în comun. La un moment dat, stăpânul lui Starr citește pe perete un mesaj important: „Interzicerea accesului cu animale de companie în mijloacele de transport în comun reprezintă un abuz grav și o încălcare a drepturilor omului și animalelor.” În timp ce aceasta pare o notă de susținere pentru iubitorii de animale, realitatea de pe teren este complet diferită.
Șoferii și personalul, cel mai adesea, nu verifică sau nu respectă aceste reguli, iar angajamentele oficiale, precum cel din declarația directorului STB, rămân doar idealuri. În mod paradoxal, în ciuda acelor scrisori și mesaje, câinii, chiar și cei cu o socializare minimă, adesea trebuie să poarte botniță, chiar dacă nu aparțin rasei stricte ale celor considerate “periculoase”.
În final, Starr și stăpânul său devin reprezentativi pentru o problemă mai amplă în societatea românească: lipsa de respect față de drepturile animalelor, chiar și în fața unor reguli sau mesaje publice. Reflecțiile lui Starr, câinele cu ochi plini de curiozitate și o doză de naivitate, indică spre o nevoie urgentă de empatie și acceptare.
Pe măsură ce orașul continuă să crească, iar transportul public să se modernizeze, anumite aspecte – precum conviețuirea animalelor și respectul pentru diversitatea cetățenilor – rămân în continuare provocări. Starr, cu optimismul sau inocența specifică, își continuă călătoria, sperând ca, într-o zi, autobuzul va fi cu adevărat un spațiu sigur pentru orice pasager, fie că are patru sau două picioare.
