România, o țară recunoscută pentru peisajele sale forestiere și biodiversitatea bogată, se confruntă cu o realitate paradoxală: în timp ce numeroase specii de animale sunt protejate prin legislație, activitățile de vânătoare legală generează un adevărat fenomen economic, cu potențial de milioane de euro anual, în special în domeniul vânătorii cerbilor. În pofida scopurilor declarate, precum controlul faunei și protejarea vegetației, sectorul cinegetic a devenit, în practică, un mecanism economic și un fenomen cultural, cu implicații atât ecologice, cât și financiare.
### Legislația și mecanismul vânătorii controlate
În România, vânătoarea de cerbi funcționează conform unui sistem strict reglementat. În fiecare an, ocoalele cinegetice trebuie să estimeze populația de cerbi și alte specii de ungulate, stabilind cote de recoltare menite să mențină echilibrul ecologic. În general, aceste cote variază între 5 și 25% din efectivul estimat, fiind aprobate de autoritățile din Ministerul Mediului. “Motivul populației care trebuie vânată este cel al menținerii echilibrului biologic”, explică specialiștii.
Un studiu publicat recent relevă însă o suprapopulare alarmantă în anumite zone: cercetătorii de la Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității din Brașov au constatat că populațiile de cerbi, căpriori și căpriori de munte sunt suprasaturate cu până la 3,6 ori peste limitele suportabile de ecosistem, ceea ce pune în pericol regenerarea forestieră. Astfel, activitatea de vânătoare, chiar dacă are la bază scopuri ecologice și de conservare, ajunge să fie percepută și ca o sursă importantă de venit pentru cei implicați în această industrie.
### Piața de milioane de euro și afaceri ilegale
Deși scopul formal al recoltării este protejarea florei și faunei, în spatele acestei activități se ascunde o piață cu un potențial economic semnificativ. Cerbul, precum și alte specii, sunt vânduți înainte de a fi împușcați, iar această activitate atrage un uriaș flux de bani. În cele mai populare zone cinegetice, prețurile pentru dreptul de vânătoare pot ajunge la zeci de mii de euro, transformând pădurile în adevărate companii private, unde viața animalelor devine marfă.
Acest fenomen generează întrebări legate de legalitate și de scopurile reale ale recoltării. În timp ce oficial se invocă scopuri ecologice, unii actori din industrie afirmă că activitatea vânătorilor, dacă nu este strict controlată, poate ajunge să contribuie și la traficul ilegal de animale sau la exploatare economică nenelimitată. În plus, aspectul economic devine tot mai important, iar cifrele pieței cinegetice în România sunt, conform celor mai recente estimări, de ordinul milioanelor de euro anual.
### Cerbul lopătar, simbol al faunei naționale atestat și căutat
Printre speciile preferate pentru vânătoare, cerbul lopătar și cel comun se remarcă ca fiind unele dintre cele mai emblematice. Cerbul lopătar, cu coarne curbate și tunicate, trăiește în libertate până la 20 de ani, atingând greutăți de până la 300 de kilograme. Adaptat inițial zonelor montane, acesta a fost reintrodus în zonele de deal și chiar de câmpie, în ultima perioadă. În România, fondurile cinegetice se întind pe întreg teritoriul, fiind gestionate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, care administrează de exemplu fondul cinegetic din județul Suceava, unde sunt aproape 2.000 de cerbi și căprioare.
Fluctuațiile populației acestor specii, controlate de autorități, sunt mereu în centrul dezbaterilor ecologice. “Regulamentele și cotele stabilite sunt menite să asigure un echilibru, dar supraestimarea efectivelor și interesul economic pot duce la dezechilibre ecologice și la deteriorarea habitatelor naturale”, afirmă ecologiștii.
În ciuda controalelor și a măsurilor legislative, vânătoarea în România rămâne un subiect controversat, în special din cauza diferenței dintre scopurile ecologice anunțate și aspectele economice practice din teren. În continuare, discuția despre modul în care aceste activități pot fi reglementate mai eficient, pentru a proteja biodiversitatea, rămâne deschisă, iar evoluțiile recente indică o nevoie crescută de transparență și de responsabilitate în sectorul cinegetic.
