Cercetătorii au făcut un pas surprinzător în domeniul autentificării și istoriei artei, deschizând posibilitatea de a explora ADN-ul ascuns în obiecte vechi de peste 500 de ani. Într-un proiect revoluționar, echipa din spatele Leonardo da Vinci DNA Project (LDVP) a anunțat, pe 6 ianuarie 2026, recuperarea de fragmente genetice din diverse artefacte din epoca Renașterii, inclusiv din desenul controversat „Holy Child” și din scrisori sigilate cu ceară, aparținând familiei da Vinci. Deși rezultatele nu reprezintă încă o dovadă certă, ele deschid o cale neașteptată pentru certificarea operei de artă și cercetarea biografică a lui Leonardo.
O revoluție în autentificarea operelor de artă
Acest avans tehnologic contestă metodele tradiționale de validare a operelor rare sau disputate, bazate pe expertiză vizuală, analiza materialelor sau proveniența documentelor. ADN-ul recuperat din obiecte de epocă nu pare doar un detaliu curios, ci o verigă potențial definitorie în confirmarea originalității unei opere sau identificarea falsurilor. În acest context, cercetătorii pun accent pe un element cheie: ADN-ul care poate fi extras fără a deteriora obiectul în sine, folosind tehnici delicate precum prelevarea unui tampon de bumbac uns sau uscat, trecut cu grijă peste suprafață.
„Holy Child” înfățișează capul unui băiat sculptat cu delicatețe, iar unii specialiști susțin că tehnica folosită ar putea indica mâna stângă a lui Leonardo. Totuși, afirmațiile rămân speculative, uitându-se deocamdată la probabilitatea ca lucrarea să fie opusul unei copii sau a unui studiu al elevilor săi. În același timp, cercetătorii analizează și scrisori din arhivele toscane, sigilate cu ceară, unde au descoperit urme de ADN uman suficient pentru a fi supuse unor analize genetice detaliate.
De la ADN la profilul genetic al lui Leonardo
Provocarea majora în identificarea ADN-ului lui Leonardo nu constă doar în recoltare, ci și în interpretare. Fără o probă „de referință” sigură, stabilește-se că orice fragment trebuie comparat cu posibili descendenți direcți sau cu rude ale familiei da Vinci, dacă se poate. Problema e că, din cauza perturbărilor suferite de locurile de odihnă ale lui Leonardo, nu există o probă certă pentru a confirma ADN-ul. În plus, ADN-ul identificat este comparat cu un haplogrup specific, prezent în Toscana, care pare să indice o legătură plauzibilă cu familia renascentistului.
Lucrurile nu sunt simple: pentru o identificare convingătoare, trebuie să se obțină și să se analizeze o varietate de fragmente genetice din descendenți și posibile morminte ale rudelor, dacă acestea sunt localizate și conservează ADN de calitate. Noile tehnologii de secvențiere permit citirea unor porțiuni lungi din ADN, ceea ce ar putea ajuta la distingerea subtilă a sub-liniilor genetice ale unor familii apropiate, oferind o imagine mai clară asupra unei eventuale identități genetice a lui Leonardo.
„Arteomics”: o paradigmă revoluționară în istoria artei
Această tehnologie nu transformă doar modul în care verificăm autenticitatea operelor, ci deschide un nou capitol în arhiva biologică a patrimoniului cultural. Conceptul de „arteomics” – studiul ADN-ului, proteinelor și microbiomului incrustate în obiecte — devine o unealtă pentru a afla mai multe despre mediul în care a fost creată o lucrare, despre oamenii care au manipulat-o și despre contextul istoric. În teorie, nu vor mai fi doar semne vizibile ale timpului, ci și urme genetice ale mâinilor, ochilor sau microbilor din atelier sau mediu.
Discutăm despre o frontieră emergentă, însă, care aduce cu sine riscul interpretărilor eronate. ADN-ul de pe suprafețe poate fi un amestec complex, depozitat în secole, și nu neapărat reprezentând un singur personaj sau un anumit moment. Chiar și așa, această tehnologie poate oferi, cel puțin, indicii relative și o înțelegere mai profundă despre proveniența și istoria obiectelor de artă.
Genialitatea umană dincolo de ADN
Un aspect mai puțin discutat, dar la fel de important, rămâne întrebarea dacă identificarea genetică a lui Leonardo poate explica măcar parțial geniul său. Răspunsul sincer e că nu neapărat. Cromozomul Y sau alte gene nu pot explica creativitatea, percepția sau viziunea inventată de un artist. Totuși, dacă cercetările vor descoperi variante genetice asociate cu anumite abilități vizuale sau cognitive, ar putea oferi niște nuanțe despre natura unică a talentului lui Leonardo, făcând din studiile genomice o unealtă complementară — nu un substitut — pentru analiza artistică.
În final, aceste descoperiri reflectă o schimbare fundamentală: patrimoniul cultural devine, totodată, o arhivă biologică, capabilă să aducă povești noi despre oamenii și atelierele lor, despre mediile în care au trăit și despre drumurile pe care le-au parcurs obiectele de artă din colecțiile lumii. Într-un secol al tehnologiei și al evoluției rapide, cel mai fascinant devine faptul că istoria artei și biologia se împletesc tot mai mult pentru a dezvălui enigme vechi de secole.
