Conform Buletin.de: Nicușor Dan, confruntat cu o prăbușire a încrederii populare, pare să fi pierdut lupta cu mitul „independentului”, constructorul carierei sale politice. Alegerile pentru Primăria Capitalei din 2012, apoi formarea Uniunii Salvați Bucureștiul (USB) și ulterior USR, l-au prezentat mereu ca pe un reformator, un activist detașat de jocurile politice de partid. Această imagine de om incoruptibil, care nu datorează nimic sistemului, s-a consolidat și mai mult după ruptura cu USR.
Paradoxul independenței
Aura „independentului” i-a adus mandatele de primar general al Bucureștiului și, ulterior, funcția de președinte al României. Așteptările erau uriașe, mulți văzându-l ca pe alternativa la partidele considerate compromise și la clientelism. Ideea că se poate ajunge la putere fără structurile tradiționale a atras voturi semnificative.
În realitate, însă, tocmai această presupusă independență pare să fie vulnerabilitatea sa majoră. În timp ce în opoziție sau într-o funcție locală statutul de independent poate fi un avantaj, la Cotroceni lipsa unui partid puternic în spate l-a lăsat fără o bază de susținere pentru implementarea viziunii sale politice. Mitul „independentului” s-a erodat, iar acum mulți dintre cei care l-au votat îl percep ca fiind capturat de sistemul pe care promitea să-l reformeze.
Provocările funcției prezidențiale
Constituția prevede o poziție deasupra partidelor pentru președinte, dar practica politică din România a demonstrat altceva. Toți președinții de până acum – Ion Iliescu, Traian Băsescu, Klaus Iohannis – au exercitat o influență semnificativă asupra formațiunilor politice din care proveneau, folosind partidul ca pe un instrument esențial. Nicușor Dan nu dispune de acest avantaj.
Criticii sugerează că Nicușor Dan, deși un bun „tehnician”, nu a înțeles complexitatea funcției prezidențiale. Aceasta necesită diplomație, o viziune globală și capacitatea de a construi și asculta echipe de profesioniști. Se pare că a subestimat provocările, intrând într-o lume pe care nu o stăpânea complet, ajungând să pară un om învins.
Fotografia sa de la Bruxelles alături de Lucian Pahonțu, șeful Serviciului de Protecție și Pază, a alimentat temerile că a fost, de fapt, capturat de sistemul împotriva căruia a fost ales să lupte. Oboseala evidentă pe care o afișează, transformarea sa fizică într-un timp scurt, reflectă o copleșire de funcție, de compromisurile necesare și de incapacitatea de a gestiona crize, posibil generate de sfaturi proaste.
Disperarea de a găsi un aliat
În disperarea de a-și impune voința politică, Nicușor Dan a căutat sprijin politic. Încercarea de a-l convinge pe Ilie Bolojan să se alinieze, de exemplu, nu a dat roade. USR, deși l-a susținut inițial, nu are o forță electorală suficientă pentru a fi un partener indispensabil.
Partidul Social Democrat, prin experiența sa politică, a identificat rapid slăbiciunea președintelui. După eșecuri electorale și ani de conflict cu precedentele administrații prezidențiale, PSD a văzut oportunitatea de a deveni crucial pentru un șef de stat fără o bază politică proprie.
Această relație, bazată pe infiltrarea încrederii, riscă să-l coste scump pe Nicușor Dan, având în vedere istoria trădărilor politice asociate cu PSD. Indiferent de deznodământul crizei politice actuale, situația reprezintă o înfrângere pentru președinte. Un guvern format cu sprijinul extremiștilor ar încălca o linie roșie trasată inițial de Nicușor Dan. Eșecul unui guvern ar demonstra, pe de altă parte, o strategie politică slabă, manipulată.
Situația subliniază necesitatea partidelor în democrație, în ciuda defectelor acestora. Doar ele pot impune programe de guvernare și voința populară, fiind sancționate de electorat atunci când nu se ridică la standarde. Această dinamică este însă perturbată atunci când un președinte, indiferent de statutul său, intervine în mod neașteptat.
Sursa: Buletin.de
