Rumegușul corupției de stat: 6,8 miliarde de lei dispărute și un sistem de control care pare să fie mai mult o formalitate birocratică
De-a lungul celor șase ani, între 2018 și 2024, Curtea de Conturi a României a descoperit o gaură colosală în conturile instituțiilor publice și companiilor de stat, secvența cifrelor indicând o pierdere de aproape 6,8 miliarde de lei. În ciuda sforzărilor făcute de auditorii financiari, eforturile de recuperare au fost minore, de numai șase milioane de lei, și rezultatul general al acțiunilor pare a fi aproape nul. Cifrele devin și mai alarmante dacă ținem cont de randamentul redutabil de doar 0,09% al instituției, în condițiile în care au fost trimise 529 de sesizări penale către parchete, însă cu un efect juridic aproape inexistent.
Un sistem de control al banului public, atât de necesar pentru transparență și legalitate, pare a fi transformat într-un mecanism birocratic, mai mult un robot de generat hârtii decât un protecționar al interesului public. În fapt, mai bine de jumătate dintre sesizările penale au fost deja clasate de către procurori, semn că viețile dosarelor se termină adesea în bătaia vântului administrativ, fără vreo finalitate juridică concretă. La moment, doar 12 cauze au fost astfel încât să ajungă în faza de judecată, în timp ce alte 170 sunt încă în impas, în faza investigativă, aproape de a fi abandonate definitiv. Mai mult, aproape 50 de dosare s-au pierdut complet în hățișurile birocratice, fără ca cineva să știe precis dacă ele mai pot fi rectificate sau dacă au fost de-a dreptul distruse.
Un exemplu elocvent de disfuncționalitate instituțională poate fi observat chiar în Capitală, în Sectorul 1, unde dosarele de 3 miliarde de lei pentru care s-au solicitat verificări și sancțiuni au dispărut pur și simplu. În condițiile în care controale ale Curții de Conturi au semnalat nereguli grave în anii 2012 și 2013 în privința Societății de Administrare a Participațiilor Statului în Energie (SAPE), prejudiciul estimat fiind de 3,3 miliarde de lei, datele au fost apoi făcute nevăzute. În mod inexplicabil, dosarele înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 despre aceste verificări s-au volatilizat, deși existența lor era dovedită de evidențe clare. Reprezentanții parchetului au declarat sec că nu au putut identifica aceste dosare în arhive, deși Curtea de Conturi refuză să divulge rapoartele de control care le stăteau la baze.
Întrebarea devine cu atât mai stringentă cu cât aceste cazuri nu sunt izolate. Dispariția dosarelor și refuzul de transparență ridică semne de întrebare despre funcționarea sistemului de control al banului public, despre echipa de anchetatori și despre metodologia în ceea ce privește verificările financiare și penale. În condițiile în care, potrivit unor surse, aproape 50 de cazuri s-au pierdut definitiv în labirintul administrativ, există riscul ca unele dintre cele mai grave fraude financiare din istoria recentă a României să fi rămas nepedepsite sau, cel puțin, nerezolvate.
Dincolo de cifre și dosare pierdute, această situație deschide o discuție mai profundă despre necesitatea unei reforme reale în sistemul de control și sancționare a neregulilor publice. În loc să fie un bastion al transparenței și responsabilității, actualul mecanism pare a fi mai degrabă o sumă de formalități, mai mult un obstacol în calea justiției decât un instrument pentru protejarea averii statului. În timp ce oficialii promiteau lupta împotriva corupției și creșterea responsabilității în administrație, realitatea pare a fi cu totul alta, iar spectrul fraudelor masive încă pune o umbră lungă asupra sistemului.
În ultima vreme, semnele sugerează că, în ciuda tahografului de cifre alarmante, lupta împotriva corupției rămâne un teren minat, cu pași mărunți și cu dosare uitate în arhive. Rămâne întrebarea dacă, în următorii ani, va putea fi redat încrederea în mecanismele statului de drept sau dacă corupția va continua să plutească deasupra interesului public, netulburată de justiție sau sancțiuni.
