Moartea rapsodului Domnica Trop: O voce unică se stingea în Mehedinți
Rapsodul folcloric Domnica Trop, cunoscută ca „privighetoarea de la marginea lumii”, a decedat luni, 2 octombrie, la vârsta de 87 de ani. Trăind izolat în satul Izverna, în inima munților Mehedințiului, Domnica a fost o păstrătoare a tradițiilor și culturii populare românești, având un impact profund asupra muzicii folclorice din România.
Glasul unei generații dispărute
Domnica Trop s-a născut cu cântecul pe buze, moștenind talentul muzical de la mama sa, cunoscută ca bocitoare de seamă în sat. Prima ei apariție pe scenă a avut loc la 27 de ani, când, sub îndrumarea învățătorului Vasile Căpăstraru, a fost prezentată celor mai mari artiști ai vremii, precum Maria Ciobanu și Ion Dolănescu. Această întâlnire a reprezentat începutul carierei sale, care a prins avânt după premiul obținut la Festivalul Maria Tănase din Craiova în același an.
„Acești mari artiști m-au dus la festival, unde mi s-a înmânat un premiu special și de atunci am început să cutreier țara în lung și lat”, mărturisea rapsodul într-un interviu din 2014 pentru AGERPRES. Deși cariera ei a fost marcată de plecări frecvente, Domnica a rămas totuși ancorată în viața satului, îngrijind ferma soțului său, Gheorghe.
Păstrătoarea comorilor folclorice
Repertoriul Domnicăi Trop este bogat în piese tradiționale, multe dintre ele împrumutate și reinterpretate de artiști de renume. Piese celebre, precum „Mărie, Mărie” sau „Ursitoare, ursitoare”, au răsunat în sălile de spectacol din întreaga țară, aducând un omagiu tradițiilor străvechi. „Cântecele mele sunt sufletul neamului meu”, spunea ea cu mândrie, adăugând că dorința ei este ca aceste melodii să fie păstrate pentru generațiile viitoare.
În Izverna, unde casa ei bătrânească era un sanctuar al tradiției, Domnica a țesut povești și memorii în chilimurile din pereți. Fiecare costum popular din lada cu zestre reprezenta o bucată din sufletul ei. „Sunt unice și valoroase. Nu pot să le vând, pentru că ar fi ca și cum mi-aș vinde ființa”, declara ea cu o sinceritate emoționantă.
Recunoaștere națională și impactul asupra comunității
În noiembrie 2013, Domnica Trop a fost distinsă cu titlul de Tezaur Uman Viu de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Această recunoaștere a fost un omagiu adus contribuției sale inestimabile la păstrarea cântecului autentic românesc, specific Olteniei de sub munte. Cu all aceste realizări, ea a devenit un reper cultural și un simbol al tradițiilor folclorice.
Cu toate acestea, Domnica își exprima adesea temerea că, odată cu dispariția sa, și cântecele ei s-ar putea stinge. „Cineva ar trebui să se gândească și să le salveze. Eu mor mâine, poimâine, și ele vor pieri odată cu mine”, spunea ea într-o notă melancolică, reflectând dorința sa de a lăsa o moștenire durabilă.
Moartea lui Domnica Trop reprezintă o pierdere nu numai pentru familia și comunitatea sa, ci și pentru întreaga cultură românească. Cu dispariția sa, se închide o ușă către autenticitatea cântecului și se stingec vocile care au adus la viață tradițiile strămoșești. Rapsodul va rămâne în inimile celor care au ascultat și iubit muzica sa, o parte esențială din identitatea folclorică românească.
