Cătălina Andrieș a transformat un vis vechi de peste patru ani într-un proiect real: primul muzeu interactiv dedicat comunismului din București, care introduce publicul într-o perioadă încărcată de controverse și amintiri ambigue. Deschiderea acestei inițiative vine ca o reacție directă la lipsa de și mai ales de perspectivă asupra trecutului recent al României, oferind acum contextul vizual și senzorial pentru o epocă despre care se vorbește adesea cu nostalgie sau cu o umbră de reticență.
### Muzeul ca experiență educațională și senzorială
Spațiul, situat în centrul Bucureștiului, nu seamănă cu muzeele clasice de istorie. În loc de pasivitate, vizitatorii pot atinge exponate, se pot îmbrăca în haine din perioadă sau pot asculta muzică pe vinil, toate acestea pentru a avea o experiență multisenzorială. Andrieș explică această abordare: „Ne bazăm și pe auditiv pentru că de aceea cântă muzica în fundal, pe casetofonul care rezistă din anii `80, dar și pe simțul tactil pentru că poți să pui mâna, să vezi lucrurile exact cum erau înainte.”
Aceasta nu este doar o expoziție statică, ci o incursiune vie, menită să evoce amintiri, dar și să genereze reflecție critică asupra unei epoci pline de contradictii. Pentru Andrieș, trăirea acestei experiențe devine o cheie pentru înțelerea complexă a vieții cotidiene în comunism, chiar dacă, recunoaște ea, „comunismul în România nu vine cu povești vesele”.
### Strângerea exponatelor și provocările unui muzeu privat
Deși multe dintre obiecte sunt cumpărate de la colecționari, o parte considerabilă a inventarului a fost obținută prin donații.„Prețul exponatelor a variat foarte mult, de la câteva sute la mii de lei, iar unele au fost recondiționate sau înlocuite,” povestește Andrieș. La început, scepticismul publicului față de intențiile muzeului a fost un obstacol—o problemă frecvent întâlnită pentru inițiativele private în domeniu, mai ales când vine vorba de o perioadă atât de sensibilă.
Cu toate acestea, proiectul a reușit să atragă un public semnificativ, în principal turiști internaționali, dar și elevi și profesori locali. „Ne vizitează lunar aproximativ 1.500 de oameni, iar în zilele de weekend, numărul lor crește considerabil,” adaugă Andrieș. Pentru dascăli, muzeul devine un instrument educațional valoros, oferind copiilor o altfel de învățare, dincolo de manuale, mai aproape de realitatea trăită.
### Viitorul muzeului și provocările dezvoltării
Deși spațiul actual este limitat, Andrieș are planuri ambițioase. Pentru a crea o experiență completă, vrea să transforme muzeul într-un ansamblu tematic ce ar include zone industriale, ateliere de croitorie și trafic de obiecte din perioada comunistă. „Visul meu e să avem minimum trei sau patru mii de metri pătrați, unde să reproducem orașul vechi al Bucureștiului, cu magazine, ateliere și străzi,” mărturisește ea.
Pentru moment, însă, proiectul se află în stadiu de dezvoltare și consolidare, iar bugetul limitat nu permite extinderea la scale mari. În acest context, donațiile și sprijinul publicului rămân esențiale. Pregătind un viitor mai mare și mai complex, Andrieș vede în muzeu un alat ferm și o poveste a istoriei recente a României, o poveste care trebuie spusă nu doar cu text, ci cu toate simțurile.
În viitor, această inițiativă va continua să fie o punte între trecut și prezent, oferind Bucureștiului un spațiu în care să se înțeleagă, să se asculte și să se simtă adevăratele povești ale unei epoci delicate, dar neapărat esențiale în formarea identității naționale.
