Orhan, artist stradal între București și Londra, folosește zidurile orașului ca tribună pentru mesajele sociale și politice
Într-un București încă marcat de incertitudine și lipsă de conștiință civică, artistul stradal Orhan a ales să își exprime punctul de vedere în mod direct, pe pereți, acolo unde mesajele pot fi ajunge la toți. Dar ce înseamnă tocmai această libertate exprimată în spațiul public pentru un creator? Și de ce consideră că orașul său, deși tânăr în pulsul scenei artistice, are un potențial uriaș de a deveni un centru de exprimare și reflecție socială?
Strada versus galeria: accesibilitate și autenticitate
Într-un interviu acordat, Orhan a explicat premisele deciziei de a prefera arta stradală galeriei tradiționale. Pentru el, arta trebuie să fie la îndemâna tuturor, nu doar rezervată celor care frecventează muzeele sau galeriile de artă. „Pe stradă, arta e accesibilă oricui. Nu există bariere. Oricine poate să o vadă, să reacționeze, să se oprească sau să meargă mai departe,” spune artistul. Această sinceritate și spontaneitate a reacțiilor publicului sunt cele mai valoroase pentru el, considerând că arta trebuie să fie liberă, nu închisă în spații conservative.
Dincolo de libertate, însă, există și o problemă culturală: lipsa de investiții consistente din partea statului în cultură, dificultăți organizatorice și lipsa unui spațiu de dialog deschis pentru artiști emergenți. Strada devine astfel, în viziunea lui Orhan, cel mai onest și direct mod de a transmite un mesaj, în absența elitelor culturale.
Mesaje dure pentru un oraș care asta merită
Portretele vizuale realizate pe pereții Bucureștiului vorbesc despre teme grele: corupție, memorie, violență, complicitate. În lucrările sale, artistul surprinde figuri publice și politicieni, dar și autori ai scandalurilor sau crime care au zguduit societatea. Recent, a realizat o serie de portrete ce critică activitatea primarului Sectorului 1, Ciprian Ciucu, pe care îl numește „exigent”, referindu-se la trecutul administrativ și proiectele imobiliare controversate din sectorul condus de acesta.
„Am făcut o serie în care am prezentat toți candidații la Primăria București. Scopul meu a fost să arăt publicului și părțile mai puțin plăcute ale candidaților, dar și să transmit un mesaj mai larg: să nu ne mai punem toate speranțele în ‘supereroii’ politici,” explică Orhan. Pentru el, arta nu trebuie să fie confortabilă, ci să provoace, să dea de gândit și, uneori, să doară.
Manifestări ale curajului artistic
De-a lungul timpului, lucrările sale au fost vandalizate sau șterse, dar artistul vede aceste înfruntări ca pe o confirmare a impactului lor. Multe dintre creațiile lui rămân însă în peisaj, unele chiar fiind apreciate de comunitate, semn că mesajul ajunge la oamenii care, de multe ori, evită să discute despre realitățile dureroase ale societății.
„Nu m-am autocenzurat niciodată. Mai ales în lucrările mele și în mesajele pe care le transmit prin ele. Spun adevărul așa cum îl percep, indiferent de consecințe,” marturisește artistul. El consideră că, în artă, sensul e mai important decât chipul și că mesajul trebuie să fie sincer, chiar dacă uneori șochează sau incomodează.
O perspectivă fluidă asupra urbanului și a societății
Pentru Orhan, Bucureștiul este un laborator constant de explorare, o scenă vibrantă, în care energia urbană este o sursă inepuizabilă de inspirație. Nu are planuri fixe în privința unei opere finale sau a unui loc anume pentru o lucrare permanentă. Pentru el, libertatea de expresie și evoluția naturală sunt cele mai importante. Dacă ar putea, ar lăsa o singură creație în oraș, dar preferă ca proiectul să evolueze organic, să găsească și să își găsească propriul loc în peisajul orașului.
Aceasta atitudine reprezintă, în fond, o reflecție a modului în care înțelege și valorizează libertatea artistică, dar și responsabilitatea socială. În timp ce discuțiile despre influența și puterea artei stradale în societate devin tot mai acute, Orhan își continuă misiunea: să provoace și să observe, să răspundă și să aducă în lumină ceea ce alții preferă să ignore. Într-un oraș precum Bucureștiul, această dinamică și această răbdare de a construi un discurs sincer și vizibil pot deveni, poate, rădăcina schimbării.
