Un incident aparent minor de la Australian Open a stârnit o dezbatere acută despre regulile nescrise și tehnologia în tenis. În timpul unui meci, Carlos Alcaraz a fost oprit de arbitrul de scaun și obligat să-și scoată brățara de monitorizare purtată sub bandajul de la încheietură, în ciuda faptului că dispozitivul era folosit frecvent de sportivi pentru a-și urmări pulsul, respirația sau nivelul de efort. La prima vedere, o situație simplă, dar care a devenit simbolul unui conflinct între inovație și reguli, în contextul unui sport care se laudă cu tehnologie de ultimă oră.
### Intervenția arbitrului și tehnologia under the radar
Motivul pentru care arbitrul a cerut scoaterea brățării a fost legat de regulile stricte ale turneului. În acest sezon, organizatorii Australian Open au decis să fie mai severi cu dispozitivele de monitorizare, justificând această poziție prin dorința de a elimina orice posibilitate de comunicare sau semnalizare clandestină între jucători și teamurile lor. În cazul brățării lui Alcaraz, problema nu era neapărat colectarea datelor în sine, ci faptul că unele modele, precum cele fabricate de Whoop, oferă feedback haptic — vibrații ce pot fi interpretate ca semnale în timpul meciurilor. Federația Internațională de Tenis stabilește clar în regulamente că feedback-ul haptic trebuie să fie dezactivat, însă demonstrează această regulă în mod practic devine complicat, mai ales în momentele de presiune și viteză.
Practic, în lipsa unei verificări imediate și eficiente, arbitrii sunt nevoiți să recurgă la soluții temporare, precum solicitarea eliminării gadgeturilor. Aceasta a fost, aparent, soluția rapidă și convenabilă în urma incidentului cu Alcaraz, alimentând astfel discuția despre cât de flexibil ar trebui să fie regulile dintr-un sport în plină transformare digitală.
### Confuzia “aprobărilor” și implicațiile pentru jucători
Situația este și mai complicată din cauza faptului că aceste dispozitive sunt acceptate în mod oficial pentru analiza performanței. În sezonul curent, mulți jucători, inclusiv Aryna Sabalenka sau Jannik Sinner, au folosit brățări Whoop în turneele ATP și WTA, fiind recunoscute legal ca tehnologie de monitorizare. Cu toate acestea, aprobarea de către Federația Internațională nu echivalează cu permisiunea absolută, mai ales în cadrul Marelui Șlem. La Wimbledon, Roland Garros, Australian Open și US Open, reguli speciale interzic explicit purtarea acestor gadgeturi în timpul meciurilor, chiar dacă în alte competiții ele sunt folosite pe scară largă.
Pentru fanii și sportivii care se bazează pe astfel de tehnologii, situația poate fi frustrantă. Sabalenka a criticat public această dublă măsură, argumentând că brățara este, în esență, un instrument de sănătate și performanță, nu un avantaj ilegal. Iar reacția gazdelor Organizatorii Australian Open afirmă că doresc să păstreze controlul asupra datelor și asupra modului în care acestea pot influența meciurile. În loc de brățări, se ia în considerare monitorizarea prin tehnologie bazată pe camere, care poate calcula încărcărea externă și efortul fizic fără ca jucătorii să poarte device-uri.
### Ce urmează pentru tenismode
Reacțiile din industrie au fost rapide și diverse. Will Ahmed, CEO-ul companiei Whoop, a catalogat decizia de a cere eliminarea gadgeturilor ca fiind „ridicolă”, subliniind că „datele nu sunt steroizi”. El susține că monitorizarea corpului ar trebui acceptată ca un lucru normal, chiar benefic pentru sănătate și performanță, nu ca o formă de trișare.
Pe de altă parte, organizatorii turneelor de Grand Slam percep această tehnologie cu un anumit scepticism, argumentând că trebuie păstrat controlul asupra datelor pentru a asigura integritatea competițiilor. În același timp, evoluțiile tehnologice nu încetează, iar posibilitatea utilizării unor soluții de tracking invizibile și eficiente, precum cele bazate pe camere, devine din ce în ce mai plauzibilă.
După episodul cu Alcaraz, rămâne clar că tenisul se află între două lumi: una în care inovația este acceptată și promovată pentru beneficiile sale în sănătate și performanță, și alta în care regulile stricte și scepticismul conservatorului încearcă să limiteze orice risc de manipulare sau comunicare clandestină. În acest moment, discuția nu arată semne de încetinire, iar întrebarea rămâne: până unde pot merge tehnologiile și regulile în această industrie în plină schimbare?
